deutsch english español
   
   

Participanti: Stefan Roman, grup de francezi
Perioada: 4 - 5 octombrie 2006
Zona: Huayna Potosi, La Paz, Bolivia
Altitudine: 6088 m

 

 

Ziua de marti, 3 noiembrie, am folosit-o pentru a repara camera video si mi-am organizat transportul pâna în pasul Zongo cu 50 de bolivianos (5 EUR). Deasemenea am mai facut si cumparaturile necesare pentru cele doua zile pe munte. Dimineata la ora 9 am plecat din centrul orasului spre refugiul Huayna Potosi aflat la 4800 m - o cabana moderna cu toate conditiile si spatiu pentru 15 turisti. Aflând de posibilitatea de a dormi în refugiul din tabara de baza, am lasat cortul în cabana pentru a avea rucsacul mai usor.

M-am alaturat unui grup de doi turisti francezi din Reunion si celor doi ghizi, cu care în 3 ore am urcat pe poteca bine batuta pe morena laterala a ghetarului la Refugio Alto Huayna Potosi, tabara de baza la 5130 m. Acolo se mai alfau un neamt, doua elvetience si un israelian de origine rusa, fiecare cu propriul sau ghid. Refugiul este o cabana simpla de piatra, cu o sala de masa la parter si saltele pentru dormit la etaj. Cabana este administrata de comunitatea rurala din pasul Zongo. Treizeci de metrii mai sus se afla un refugiu rustic de tabla numit si lata (doza), apartinând agentiei de turism Huayna Potosi Trekking. Cele doua ore de soare care le-am prins în tabara le-am folosit pentru a face poze si a ma odihni la povesti cu ceilalti turisti. în pod mi-am gatit apoi o supa de taitei cu legume înainte de a ma culca.

La miezul noptii s-a trezit toata lumea pentru a se echipa si a lua micul dejun - pentru ca la ora unu toate grupurile sa ne aflam la intrarea în traseu, la nici 50 de metrii de cabana. Pentru a-l îmblânzi pe Apu, Zeul Muntilor, i-am lasat o mica jertfa si i-am cerut permisiunea pentru a urca muntele. Cu acordul sau si cu o zapada tare, temperatura de vreo -8C si cer senin, conditiile erau date pentru o escaladare cu succes. Eu m-am lipit din nou de perechea franceza. Mai intâi se urca spre un semi-platou, pe marginea caruia se avanseaza pâna într-o zona deschisa de vale la capatul careia, dupa trei ore de la plecare se afla prima portiune dificila. E un perete de 70 de grade cu o lungime de 25-30 de metrii si o crevasa adânca la baza. Echipa de elvetience a renuntat aici, desi erau experimentate si bine asigurate de catre ghid. De fapt toti mergeau în coarda, mai putin eu, motiv pentru care fiecare pas era bine calculat. Desi pentru mine era primul perete de gheata asa de înclinat, simteam o siguranta foarte mare la ceea ce faceam. Verficam fiecare priza de coltar si piolet de doua, trei ori înainte de a face urmatorul pas. Asteptând ca elvetiencele sa se retraga din perete, au început sa-mi înghete putin degetele de la picioare. La 10 minute mai vine un mic perete de 5 metrii si apoi o portiune cu crevase care trebuie ocolite. înca o ora de mers la panta mica si se ajunge la baza ultimului abrupt spre vârf, o panta de 45-50 de grade de 130 m diferenta de nivel.

Grupul meu, desi plecasem primii de la cabana, am ajuns sa fim ultimii. Tipul din grup era epuizat si pasea tot mai greu. Prin comentariile si atitudinea lor, ghizii erau foarte demoralizatori si dezcurajau clientii de a mai continua pentru a avea o usoara zi de munca. Cu toate încercarile de a-i ridica moralul, ciocolata, biscuiti si stafide, n-am reusit sa-l conving sa continue, asa ca am fost nevoit sa fac restul pe cont propriu. Israelianul ajunsese deja pe vârf iar neamtul era pe la trei sfertul pereteului când am început urcarea. Aici am trait sentimentele puternice care te încearca în astfel de situatii: frica de a nu aluneca / cade, fiind neasigurat, în alternanta cu hotarârea si determinarea de ajunge pe vârf. Vroiam sa urc rapid pentru a coborî asigurat cu una dintre cele doua echipe. Pasii deveneau automatici si ritmul cresteaâ însa la 25 de metrii de vârf a trebuit sa fac o pauza de câteva minute, timp în care neamtul cu ghidul sau au început deja coborârea. Nu vroiam sa renunt la vârf, asa ca dupa ce m-am auto-încurajat, în doua minute am atins vârful Huayna Potosi, 6088 m. Pe masura a fost si satisfactia la absorbirea peisajului ce mi se deschidea de pe vârf - la vest lacul Titicaca unde se puteau recunoaste insulele mari, în apropiere Cordillera Real cu Nevado Illampu, înspre sud marea de nori ce se ridica din padurea tropicala si catre este, Nevado Illimani cu vârful sau ascutit îsi arata maretia. Nici emotiile pentru coborâre nu au putut tulbura aceasta satisfactie si mândrie, fiind sigur ca daca un ma grabesc si sunt foarte atent, ajung cu bine la cabana.

 

Dupa vreo 25 de minute pe vârf, la ora opt jumate am început si eu retragerea. Coborârea abruptului a durat la fel ca si urcarea, în jur de o ora si un sfert, dupa care în ritm linistit am continuat pe portiunile mai line. Soarele înmoise zapada si ma cufundam tot mai adânc în zapada. Noroc ca cei doi pereti erau în umbra, astfel n-am avut probleme, desi emotiile erau prezente la fiecare pas. La ora douasprezece, dupa 11 ore în traseu am ajuns înapoi la tabara de baza. împreuna cu israelianul am coborât în alte doua ore în pasul Zongo, de unde am prins o ocazie spre La Paz, ajungând la ora cinci dupa masa în centrul orasului. Recompensa pentru aceasta reusita a fost un incredibil gratar argentinian seara într-un restaurant select din zona de sud a La Paz-ului.

 

 
 
 
© www.stefanroman.com 2001 - 2009
vizitatori